„Cerințele impuse de taxonomia europeană sunt într-o permanentă actualizare, ceea ce creează confuzie în rândul dezvoltatorilor imobiliari sau a proprietarilor și duce la îngreunarea situației privind raportarea periodică obligatorie. De aceea, în cadrul platformei blueauditor.com, rezolvăm această spinoasă problemă de birocrație cu ajutorul unui instrument online, ușor de folosit, care facilitează accesul la informații actualizate, evaluează clădirile și permite raportarea obligatorie în timp real, fără efort. 


Blue Auditor este un nume de referință în audit și evaluarea Clădirilor Verzi nu numai în Austria, ci în întreaga Uniunea Europeană, având în portofoliu nu mai puțin de 488 de clădiri și ansambluri rezidențiale din 18 țări diferite.Mediul construit contribuie cu circa 36% la emisiile globale de CO2, iar parteneriatul ROGBC – Blue Auditor va oferi industriei românești de construcții și financiare cele mai performante instrumente de monitorizare și îmbunătățire considerabilă a gradului de sustenabilitate’’, a declarat Andrei Botiş, președintele Romania Green Building Council.

„Clasificările și verificările taxonomiei sunt instrumentul de conectare a piețelor financiare cu sectoarele noastre economice, identificând în mod clar care activități economice sunt sustenabile. Credem că soluția noastră va permite industriei imobiliare și financiare să-și livreze raportarea obligatorie de conformitate în cel mai eficient mod, folosind soluții tehnologice moderne”, a declarat Wolfgang Lukaschek, fondator și CEO al Blue Auditor.

Programul de audit și evaluare privind conformarea cu taxonomia europeană completează inițiativa Green Homes & Green Mortgage, fiind un model inovator de finanțare sustenabilă. Lansat de ROGBC în 2014, în scopul dezvoltării accelerate a finanțărilor verzi și a sectorului de locuințe sustenabile, Green Homes & Green Mortgage oferă accesul la dobânzi bancare semnificativ mai reduse la achiziția locuințelor verzi, costuri de întreținere mai mici și un trai cu adevărat sănătos.


Romania Green Building Council (RoGBC) este o asociație non-profit, apolitică, formată din organizații active din întreaga țară. Este cea mai importantă organizație care promovează responsabilitatea față de mediu și eficiența energetică în proiectarea, construcția, exploatarea și deconstrucția clădirilor din România. Organizația susține îmbunătățirea legislației în domeniul construcțiilor ecologice, oferind sesiuni de educație pentru profesioniști.