În regiune, Ungaria ocupă poziția 26 în topul transparenței piețelor imobiliare, iar Cehia se află pe poziția 20, ambele fiind incluse în categoria piețelor transparente. Polonia ocupă poziția 13, fiind încadrată în categoria țărilor cu un grad ridicat de transparență, în timp ce Bulgaria se află pe locul 50, făcând parte din categoria piețelor semi-transparente.

 

 “Marea Britanie, Australia, Canada și Statele Unite ocupă primele poziții și ridică transparența din domeniul imobiliar la un nou nivel, făcând progrese mai mari decât alte piețe transparente, în special din punct de vedere al fragmentării, calității, frecvenței și răspândirii geografice a indicatorilor de performanță, evaluărilor și datelor privind fundamentele pieței, care au fost extinse și pe sectoarele de nișă”, se arată într-un raport publicat de JLL.

 

Cele mai transparente 10 piețe atrag 75% din investițiile străine directe în proprietăți comerciale la nivel global, în timp ce următoarele 20 de țări atrag circa 20% din investiții.

 

Global Real Estate Transparency Index, calculat de JLL, cuantifică transparența în funcție de 139 de variabile, legate de procesele de tranzacționare, cadrul legislativ și de reglementări, guvernanța corporativă, performanțe și disponibilitatea datelor. În funcție de acest indicator, piețele imobiliare sunt etichetate ca “’piețe cu grad ridicat de transparență”, categorie din care fac parte 10 state, “ piețe transparente”, unde sunt incluse 20 de țări, printre care și România, “piețe semi-transparente”, din care fac parte 37 de țări și “piețe cu nivel redus de transparență/piețe opace”. (sursa: profit.ro)