Prima pozitie in acest top este ocupata de Cehia, unde capitalul minim pentru infiintarea unui SRL este doar 1 euro, potrivit unui studiu al companiei de externalizare si consultanta de afaceri Accace.
La polul opus se afla Slovacia, unde este necesara o suma minima de 5.000 euro pentru infiintarea unui SRL. Nici in Ungaria sau Polonia acest cost nu este redus, fiind necesar un capital minim de 1.737 euro, respectiv 1.200 euro.
Paradoxal, Cehia are cel mai mare cost pentru infiintarea unei societati pe actiuni (S.A.), capitalul minim pentru infiintarea unei astfel de companii fiind de 72.930 euro, in timp ce in Ungaria este necesara suma de 69.462 euro.
Romania se claseaza pe locul al treilea in acest top, la egalitate cu Slovacia, cu un capital minim de 25.000 euro, cel mai redus cost fiind in Polonia, de 24.000 euro.
Desigur, pe langa sumele minime necesare infiintarii exista si anumite taxe administrative, acestea variind de asemenea de la tara la tara.
„In Romania, in afara de plata capitalului social este necesara si achitarea unei taxe de registru, aceasta putand ajunge pana la maxim 400 de lei”, a precizat Elena Radu, junior corporate services consultant Accace.
Revenind la situatia regionala, dupa cum subliniaza Nicoleta Boaru, corporate services manager Accace, „comparativ cu alte tari din Europa Centrala si de Est, putem spune ca Romania se afla totusi printre tarile care incurajeaza afacerile noi, daca luam in calcul nivelul relativ redus al costurilor pentru infiintarea unei societati, dar mai ales timpul scurt in care o companie devine functionala”. (sursa: dailybusiness.ro)