Astfel, creşterea economică trimestrială a zonei euro a accelerat de la 0,1% în trimestrul al treilea, după 18 luni de recesiune. PIB-ul Uniunii Europene avansa cu 0,3% în perioada iulie-septembrie faţă de trimestrul al doilea.

Raportat la perioada corespunzătoare a anului anterior, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,5% în ultimele trei luni din 2013, iar economia UE a crescut cu 1%.

Pe ansamblul anului 2013, economia zonei euro s-a contractat cu 0,4%, în timp ce PIB-ul UE a urcat cu 0,1%.

Datele au fost anunţate vineri de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene.

Produsul Intern Brut al României a crescut anul trecut cu 3,5%, potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), semnificativ peste cele mai recente prognoze ale autorităţilor (2,8%) şi analiştilor, după un avans de 5,2% în ultimul trimestru faţă de octombrie-decembrie 2012.

Comparativ cu trimestrul al treilea, economia românească a crescut cu 1,7% în ultimele trei luni ale anului.

Atât creşterea anuală, cât şi cea trimestrială se plasează la cele mai mari valori din anul 2008 până în prezent.

Pentru 2014, guvernul şi FMI mizează pe un avans economic de 2,2%.

Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, au înregistrat creştere economică peste aşteptări în ultimul trimestru al anului trecut, propulsând economia zonei euro.

PIB-ul Germaniei a crescut cu 1,4% în trimestrul al patrulea faţă de aceeaşi perioadă din 2012, în timp ce economia Franţei s-a extins cu 0,8%, potrivit datelor Eurostat.

În acelaşi timp, economia Italiei s-a contractat cu 0,8%, iar cea a Spaniei cu 0,1%.

În Europa Centrală şi de Est, Ungaria a înregistrat în ultimele trei luni din 2013 o creştere economică de 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce PIB-ul Poloniei, cea mai mare economie din regiune, a urcat cu 2,2%.

 

Bulgaria a înregistrat o creştere de 1%, iar Cehia de 0,8%. (sursa: economica.net)