Romania a inregistrat un avans de 17 pozitii, de pe locul 76 pe locul 59 in clasamentul competitivitatii economice intocmit anual de Forumul Economic Mondial (WEF), plasandu-se peste tari ale Uniunii Europene (UE) ca Ungaria, Grecia sau Croatia, dar sub Bulgaria, Cipru, Letonia sau Polonia, potrivt Mediafax.
In ceea ce priveste tarile vecine, Romania este surclasata doar de Bulgaria, aflata pe locul 54, potrivit Indicelui Global al Competitivitatii editia 2014-2015, publicat miercuri de WEF. In schimb, Ungaria se situeaza cu o pozitie in spatele Romaniei, pe 60, in timp ce Ucraina, Republica Moldova si Serbia nu se regasesc printre primele 70 de economii ale lumii, dupa criteriile competitivitatii. Dintre statele UE, Romania depaseste Ungaria, Croatia, Grecia, Slovenia si Slovacia in ceea ce priveste competititvitatea economiei nationale.
Economia romaneasca sta cel mai bine la capitolul eficienta, pe locul 50 in lume, si cel mai prost in ceea ce priveste inovatia - pozitia 78.
Criteriile privind eficienta includ accesul la educatie si calificare, eficienta pietei de consum si a pietei muncii, gradul de dezvoltare a pietei financiare, gradul de tehnologizare a economiei, dar si marimea pietei interne. Capitolul inovatie se refera atat la aspectul implicit al inovatiilor aduse de economia locala, cat si la "gradul de sofisticare" a mediului de afaceri.
In privinta cerintelor de baza ale unei economii de piata, precum gradul de dezvoltare institutionala, infrastructura, mediul macroeconomic si accesul la servicii de sanatate si educatie primara, Romania se plaseaza pe locul 77 in lume. Cei mai importanti factori care impiedica dezvoltarea unei afaceri in Romania sunt lipsa surselor de finantare, nivelul ridicat al taxelor, infrastructura slab dezoltata si coruptia, potrivit raportului.
Cea mai competitiva economie din lume este Elvetia, urmata de Singapore, Statele Unite ale Americii, Finlanda, Germania, Japonia, Hong Kong, Olanda, Marea Britanie si Suedia. Analiza WEF este realizata pe 144 de economii ale lumii, iar calcularea indicelui competitivitatii se face pe baza unui complex de factori, precum prevederile legislative dintr-o tara, produsul intern brut si rata inflatiei, calitatea infrastructurii, a sistemelor de educatie si sanatate si caracteristicile pietelor respectivului stat. (sursa: wall-street.ro)