Pe piața de birouri, în perioada analizată, dezvoltatorii au livrat proiecte cu o suprafață totală de 114.200 de metri pătrați în București.

Zona Centru-Vest a beneficiat de cea mai mare suprafață de birouri livrată în acest an, cu 64.200 mp în două proiecte, iar prin finalizarea primei faze a Timpuri Noi Square (33.000 m2), zona sudică este al doilea pol al noului stoc în primele 9 luni. Stocul de birouri din București a crescut la 2,5 milioane de metri pătrați.

În ultimul trimestru al acestui an, un singur proiect de mari dimensiuni va fi livrat în București, de 29.000 de metri pătrați, Globalworth Campus 1, în zona Dimitrie Pompeiu.

În primele 9 luni ale anului 2017, volumul investițiilor imobiliare pentru România este estimat la 610 milioane EUR, valoare cu aproape 44% mai mare decât cea înregistrată în aceeași perioadă în 2016 (423 milioane EUR). Numărul tranzacțiilor a crescut, valoarea medie a tranzacției fiind de aproximativ 25,3 milioane EUR.

Pe piața investițiilor imobiliare, sectorul de retail a cumulat 60% din volumul investițiilor în primele nouă luni. Tranzacțiile cu clădiri de birouri au ajuns la aproape 25%, restul fiind reprezentat de activele industriale și hoteliere. 
”Potrivit planurilor de investitii anuntate de dezvoltatorii imobiliari, 2018 se anunta un an mai bogat in livrari noi decat 2017, mai ales pe sectorul office si retail. Daca toate proiectele anuntate vor fi duse la bun sfarsit, stocul de birouri din Bucuresti va creste cu peste 300.000 de metri patrati, iar cel de retail din Romania va fi mai bogat cu 200.000 metri patrati. Pe segmentul industrial, durata de constructie a proiectelor este mult mai redusa decat in cazul unei cladiri de birouri sau a unui centru comercial, astfel ca desi sunt anuntati in jur de 120.000 de metri patrati, estimam ca in realitate oferta noua va fi mult mai ridicata”, a declarat Andrei Drosu, consultant Research Department JLL Romania. (sursa: agendaconstructiilor.ro)