Mega Image, cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, parte din grupul internaţional Ahold Delhaize, a închiriat un spaţiu comercial de 705 mp în Sema Parc şi a inaugurat noul magazin pe 18 octombrie. Magazinul va deservi o comunitate de circa 6.000 de salariaţi, atât în cadrul parcului industrial Sema Parc cât şi la noile clădiri de birouri de clasa A Sema Office. Spaţiul închiriat de Mega Image se află într-o clădire modernizată, cu funcţiune mixtă de retail, restaurant şi leisure, cu suprafaţă construită de 2.500 mp. Lucrările de modernizare a clădirii au îmbinat elemente de faţadă în stil “vintage”, pentru păstrarea patrimoniului architectural al clădirii, cu dotări moderne, potrivite cerinţelor noilor chiriaşi.
Praktiker, cel mai cunoscut brand din piată locală de DIY (do it yourself), a închiriat 1.200 mp de birouri de clasă A în clădirea Bruxelles, pentru mutarea sediului lor central din comuna Voluntari.
Studio Moderna, grupul mulţi-naţional cu origini slovene prezent în România şi în alte 20 de ţări, cel mai mare retailer omni-channel din zona CEE şi deţinător al brandurilor Dormeo, Delimano, Walkmaxx, Wellneo, Top Shop, Rovus şi Live Active a închiriat un spaţiu de birouri clasă A de 2.500 mp la parterul clădirii Paris din parcul de afaceri Sema Office. Tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară Colliers.
Reprezentanţii conducerii River Development declară: “Studio Moderna îşi va reloca sediul din zona Politehnică - Apaca în noua clădire de birouri Sema Office Paris. Argumentele pentru care noii parteneri au ales clădirile Paris şi Bruxelles din parcul de afaceri Sema Office au fost proximitatea staţiei de metrou Petrache Poenaru (la un minut distanţă), dar şi faptul că zona nu este una foarte aglomerată. În plus, alţi factori care au contribuit la luarea deciziei de mutare în Sema Office au fost existenţa unui număr suficient de locuri de parcare, dar şi luminozitatea spaţiului în care echipele îşi vor desfăşura activitatea.”
“Pentru noi, fiind cel mai mare retailer omni-channel din România, expansiunea este un pas firesc. Ne creştem constant numărul de oameni din echipa datorită dezvoltării masive pe care o au brandurile din portofoliul nostru.” spune Zoltan Pilecki, Managing Director Studio Moderna Romania. “Mutarea într-un spaţiu care să ne permită să ne extindem activităţile va avea loc la începutul anului viitor, moment în care echipele de la birouri împreună cu cele din call center se vor muta integral în noul spaţiu din Sema Parc. Suntem aproximativ 350 de persoane care ne vom reloca activităţile.”
Parcul de afaceri SEMA OFFICE se află în construcţie în diverse faze. Clădirea Bruxelles finalizată în 2016, are o suprafaţă închiriabilă de 13.800 mp birouri de clasă A, dispuşi pe 2 etaje. Printre chiriaşi se numără Tribunalul Bucureşti cu Secţiile a VI-a civilă, a VII-a civilă, Temenos Romania, British American Shared Services Europe, PTC Eastern Europe, Praktiker,1 Minute.
Clădirea Paris este în prezent în construcţie şi are o suprafaţă închiriabilă de 10.700 mp (GLA), un regim de înălţime de două etaje şi o suprafaţă închiriabilă a etajului curent de cca 5.400 mp. Clădirea are că termen de livrare jumătatea lunii noiembrie 2017 la stadiul “shell and core” şi poate acomoda 1.160 de angajaţi.
Clădirea Berlin se află de asemenea în construcţie, are o suprafaţă închiriabilă de 15.700 mp, P+2 etaje, planificată spre livrare “shell and core” în al doilea trimestru al anului 2018 şi poate găzdui 1.700 de persoane.
“În acest moment avem în plină desfăşurare o dezvoltare de 26.400 mp birouri de clasă A (clădirile Paris şi Berlin), planificate a fi livrate finalul anului 2017-prima jumătate a anului 2018. Avantajele competitive ale clădirilor Paris şi Berlin în peisajul dezvoltărilor din vest sunt reprezentate de suprafaţa foarte mare pe etaj, de până la 6.700 mp, faţă de 2.600-3.500 mp cât se construieşte în zonă, cu libertate maximă în privinţa amenajării, chiriile competitive pentru construcţii de clasă A în acest nou pol de afaceri, service charge-ul mic în comparaţie cu celelalte proiecte din Bucureşti şi potenţialul extraordinar de dezvoltare, fiind parte integrantă dintr-un proiect de anvergură pe un teren de dimensiuni unice în Bucureşti. Locaţia în proximitatea staţiei de metrou în mijlocul unei comunităţi de tineri că potenţială sursă de noi specialişti reprezintă încă un avantaj conferit de zona, pentru companiile în căutare de spaţii din domeniile IT, BPO, Call center, SSC, foarte active din punct de vedere al cererii” a mai declarat conducerea River Development.
În 2018, River Development intenţionează demararea fazei Sema Office II de cca 60.000 mp birouri clasă A, lângă cele de pe Splaiul Independenţei, şi livrarea în zona Politehnică a proiectului The Light, de 21.000 mp închiriabili. (sursa: River Development)