Cu 11 birouri în toată Europa, sennder continuă să-și extindă prezența pe piețele relevante din punct de vedere strategic. Biroul relocat din București dupa intrarea pe piața din România în primăvara anului 2022 se adaugă planului de creștere a companiei în Europa Centrală și de Est, alăturându-se birourilor existente în Polonia și Marea Baltică.
sennder, o companie germană de dezvoltare tehnologică fondată în 2015 și evaluată la peste 1 miliard de dolari, inovează în segmentul logisticii destinate transportului rutier de marfă într-un mod similar cu cel pe care faimoasele platforme de ride-sharing l-au consacrat, oferind companiilor expeditoare de mari dimensiuni acces la o flotă conectată ce cuprinde mii de camioane.
După lansarea cu succes în România compania și-a extins echipa de specialiști din piața locală, ceea ce a condus organic la necesitatea relocării într-un spațiu mai mare. Pentru sennder cel mai valoros atu sunt considerați oamenii companiei, iar alegerea noului amplasament al biroului a reflectat această filozofie și s-a bazat pe o serie de beneficii pe care le-ar putea pune la dispoziție pentru a-și sprijini angajații, precum proximitatea față de o stație de metrou, de universități tehnice și o serie de spații care transformă biroul într-un loc dedicat interacțiunii și inovării. One Cotroceni Park oferă toate acestea în spații de lucru moderne și certificate, fiind una dintre cele mai performante dezvoltări imobiliare din București care beneficiază si de pre-certificare LEED Platinum v4, ce atestă funcționalitatea sustenabilă, cât și impactul minim asupra mediului, precum și certificare de sănătate și siguranță WELL Health & Safety, care evaluează sănătatea și bunăstarea la locul de muncă. sennder a ales, în urma unui proces eficient de analiză imobiliară condus de CBRE România, un spațiu de birouri de aproximativ 1.400 mp, situat la etajul 5 al clădirii One Cotroceni Park, parte din portofoliul One United Properties.
„Echipa sennder din România continuă să crească ca un răspuns la faptul că digitalizarea devine crucială pentru toți jucătorii din logistica transportului rutier de marfă. Noul nostru birou, situat în One Cotroceni Park, este un pas firesc în evoluția noastră. Un birou central situat lângă metrou, dar și aproape de universități este un avantaj foarte important pentru a construi un ecosistem productiv. Suntem încrezători că acest spațiu va contribui la succesul nostru oferindu-ne un mediu stimulativ pentru business-ul nostru”, a declarat Bogdan Gabriel Steliean, General Manager sennder Romania.
Cea mai mare dezvoltare de regenerare urbană din București, One Cotroceni Park dezvoltat de One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, se conturează a fi un adevărat oraș în oraș, având ca scop reînnoirea întregii zone, oferind spații moderne rezidențiale și de birouri, precum și o zonă comercială care va permite accesul la o gamă largă de servicii. Angajații care lucrează aici beneficiază de dotări integrate: spații verzi, restaurante, piste de alergare și de ciclism, cafenele, sală de sport, piscină, farmacie, servicii de curățenie, cinema, birouri dinamice, apartamente moderne și facilități educaționale.
„sennder este o companie de tehnologie cu un imens potențial de dezvoltare, dar este și una dintre companiile care au înțeles cât de importantă este adaptarea spațiului de lucru la noile nevoi ale angajaților. Aproximativ 88% din spațiile de birouri și comerciale din Faza 1 a proiectului nostru de dezvoltare sunt acum închiriate, iar acest lucru arată că multe companii sunt acum dispuse să investească în birouri moderne certificate, în locații bune, cu o multitudine de facilități pentru echipele lor”, a adăugat Mihai Paduroiu, CEO Office Division One United Properties.
În noul sediu, echipa sennder se va bucura de spații de lucru moderne, confortabile și luminoase, cu sisteme eficiente de încălzire și ventilație, care pun pe primul loc sănătatea și bunăstarea angajaților care lucrează în clădire. Spațiul de lucru pune accent pe colaborare, conectare, focus, învățare, expunere la cultura organizațională, dar oferă în același timp și spații de relaxare și distracție, având o terasă foarte generoasă pentru tradiționala petrecere lunară a angajaților.
„Văd din ce în ce mai multe companii care înțeleg faptul că analiza imobiliară este hiper-specializată și nu doar se bazează pe consultanți, ci chiar îi încurajează, așa cum a făcut sennder, să își asume în profunzime procesul de consiliere. În acest fel, companiile ne permit să înțelegem pe deplin nevoile lor și să descoperim și să propunem în consecință cele mai potrivite opțiuni, cu evaluări complete pro și contra. One Cotroceni Park este un proiect remarcabil, care respectă toate criteriile pe care le-am identificat ca fiind valoroase pentru sennder, cu o mențiune suplimentară în ceea ce privește brandingul angajatorului”, a adăugat Ana Vicoveanu, Consultant A&T Services, Offices CBRE Romania.
Cererea de spații de birouri în București, dar și în orașele din regiune, este de departe dominată de companiile IT, sectorul reprezentând 48% din totalul activității de leasing în ultimii 5 ani, potrivit celor mai recente date CBRE.