Ca parte a procesului de due diligence, în care se verifică parametrii terenului, Skanska Property Romania a obţinut în iulie de la Primăria Sectorului 2 un certificat de urbanism pentru două clădiri cu 12 etaje pe terenul de pe strada Fabrica de Glucoză. Acest lot a fost cumpărat la licitaţie în toamna anului 2013 de grupul american Romanel pentru suma de 2,39 mil. euro, plus TVA. Vânzarea s-a realizat ca parte a procesului de faliment al Institutului Naţional al Lemnului, care avea terenul în proprietate.
„Acesta este unul dintre terenurile pe care le analizăm în zona de nord a Bucureştiului. Ca parte a procesului de verificare a terenului ai nevoie de certificatul de urbanism. Şi poţi avea acest certificat în numele Skanska dacă obţii împuternicire. Dacă facem due diligence nu înseamnă că vom şi cumpăra. Vrem să verificăm componentele de mediu şi parametrii tehnici înainte de achiziţie. Suntem în discuţii similare cu mai mult de două terenuri. Toate terenurile care sunt de vânzare în zona de nord le analizăm cu seriozitate. Dar ne uităm şi la zona de vest, pentru că există un grup de chiriaşi care sunt acolo şi vor să rămână acolo. Pentru a cumpăra un teren trebuie să analizezi mai multe, pentru că proprietarul se poate răzgândi sau poţi găsi ceva care să nu-ţi convină. Până la finalul acestui an vom avea mai multe de anunţat pe acest subiect“, a declarat Marcin Łapiński (foto jos), preşedintele Skanska Property România.
Lotul de pe strada Fabrica de Glucoză este în proximitatea proiectului Green Court Bucharest din care Skanska a finalizat deja două din cele trei clădiri programate. Primul imobil, sediul Orange, a fost finalizat la începutul acestui an şi vândut câteva luni mai târziu către Globalworth pentru circa 42 mil. euro. A doua clădire a fost inaugurată oficial ieri, în urma unei investiţii de 35 mil. euro, iar construcţia celui de-al treilea imobil a ajuns la etajul cinci din 12.
„Chiar dacă această zonă se confruntă cu probleme de trafic, ea este atractivă pentru chiriaşi. Înţelegem care sunt provocările viitoare ale acestei zone, dar am decis să continuăm în zona de nord pentru că primul nostru proiect este un succes. Face parte din riscul unei dezvoltări. Ca dezvoltator trebuie mereu să analizăm riscul unui nou proiect. Trebuie să vedem câte proiecte avem în construcţie şi ce grad de închiriere au. Dacă rata de ocupare este bună, atunci riscul este redus şi putem continua cu un nou proiect speculativ. De regulă, dezvoltăm proiecte de talie medie, a căror dezvoltare este împărţită în 2-3 etape“, a mai spus Łapiński.
A doua clădire din Green Court Bucharest are un grad de ocupare de 72% şi este închiriată companiilor Carrefour Romania, Sanofi, Colgate Palmolive Romania, Adecco Romania şi RINF Outsourcing Solutions. Până la finalul anului, proprietarul estimează că va avea întreaga clădire ocupată şi gata de vânzare.
„Conform strategiei noastre, dacă avem un grad bun de închiriere începem să căutam cumpărători pentru clădire. Până la finalul anului vrem să avem închiriată toată clădirea, ceea ce înseamnă că în perioada următoare vom avea tot mai multe discuţii despre vânzarea acesteia. Vedem că s-au mai făcut tranzacţii în zonă, deci este un moment bun pentru vânzare. Mereu vom considera ca unul dintre potenţialii cumpărători pe cel care a cumpărat prima clădire. Mi-ar plăcea să primesc oferte din partea unor investitori instituţionali precum GLL Real Estate Partners“, a menţionat Łapiński.
Recent, fondul german GLL Real Estate Partners, deţinut în proporţie de 19% de grupul de asigurări Generali, a cumpărat cu circa 100 mil. euro complexul de birouri Floreasca Park de la dezvoltatorul proiectului, firma Portland Trust. Complexul este în aceeaşi zonă cu Green Court Bucharest, respectiv Blvd-ul Barbu Văcărescu – Şos. Pipera.
Tototdată, Ioannis Papalekas, fondatorul Globalworth şi cumpărătorul primei clădiri construite de Skanska, a declarat pentru Capital că este interesat de achiziţia întregului complex.
Primul proiect al Skanska, început în februarie 2013, se construieşte pe un teren achiziţionat cu circa 17 mil. euro de la o firmă controlată de omului de afaceri Gabriel Popoviciu. Green Court Bucharest este alcătuit din trei clădiri de birouri cu o suprafaţă totală închiriabilă de 52.000 metri pătraţi. Fiecare clădire va avea 12 niveluri supraterane şi trei subterane.
Întregul proiect necesită o investiţie de peste 80 mil. euro, susţinută integral din capitalul propriu al companiei. Suedezii estimează că vor finaliza şi ultima clădire în până în iunie anul viitor. (sursa: capital.ro)