Acest lucru arată o schimbare de percepție în rândul angajaților locali, care erau interesați în principal de un program de lucru flexibil sau de a petrece mai puțin timp pe drumul spre birou.

,,Asigurarea unei mese sănătoase, la prânz, a devenit prioritară pentru mulți angajați, mai ales pentru cei trecuți de 30 de ani. Asta în condițiile în care, în multe zone de birouri, oferta este încă insuficientă. Sunt multe fastfood-uri și prea puține unități care să ofere mâncare normală, sănătoasă”, afirmă Adrian Negrescu, project manager Frames.
Acest fenomen ar trebui să fie corelat cu interesul sporit al angajaților români pentru asigurările de sănătate, abonamentele la clinici medicale private și la cluburile de fitness.

Majoritatea respondenților (71%) consideră că salariul este cel mai important beneficiu, urmat de soliditatea angajatorului (43%), programul (41%), asigurarea medicală sau abonamentul (37%), masa (24%) și mașina de serviciu (18%).

Ancheta a fost efectuată între 1 septembrie și 10 septembrie pe un eșantion de 500 de respondenți. (sursa: bizbrasov.ro)