Compania se afla în discuţii cu Volksbank pentru a obţine finanţarea necesară demarării proiectului de la Arad, care prevede construcţia a 1.200 de apartamente. În primă fază vor fi construite 118 apartamente, a declarat luna trecută Ofer Lieberson, proprietarul companiei Tagor.

Firma prin care va fi construit proiectul rezidenţial de la Arad şi-a majorat în luna ianuarie a acestui an capitalul social cu 14,6 milioane de euro. Tagor deţine terenul fostei incinte industriale ARIS, de pe Calea Victoriei din Arad, care are o suprafaţă de 70.000 mp. Potrivit planului urbanistic zonal (PUZ), aici vor fi construite blocuri de locuinţe cu 11 etaje.

Pentru construcţia proiectelor din România, Tagor a realizat un parteneriat cu fondul de investiţii britanic Patron Capital. Următorul proiect al companiei la care se va da startul lurărilor este cel de la Timişoara, unde sunt planificate tot 1.200 de apartamente.

Primul proiect din România al companiei se construieşte la ieşirea din Bucureşti, în cartierul Independenţa – Adora Urban Village. Primele 75 de apartamente sunt aproape de finalizare, în urma unei investiţii de 6,1 milioane de euro. Finanţarea a fost obţinută de la Banca Carpatica. În total, proiectul va avea 12 blocuri şi peste 500 de apartamente, investiţia totală fiind de 34,4 milioane de euro. Cea de-a doua fază a proiectului va fi demarată în momentul în care Tagor va reuşi să vândă 40-50% din apartamentele din prima fază. O garsonieră costă 39.000 de euro, un apartamente cu două camere costă 53.000 de euro, iar cele cu trei camere depăşesc pragul de 70.000 de euro. Preţurile nu includ TVA de 5%.

Tagor deţine mai multe terenuri în România, printre care la la Arad (70.075 mp), Timişoara (61.825 mp), Oradea (17.818 mp) şi două în Pipera (40.000 mp şi 36.234 mp). (sursa: economica.net)