Certificarea finala urmeaza sa fie acordata dupa darea in folosinta a cladirii.
Complexul cu o suprafata inchiriabila totala de 54.000 mp, este construit in centrul orasului Cluj-Napoca, pe fostul amplasament al fabricii Tricotaje Somesul de pe Bulevardul 21 Decembrie.
Prima etapa, cu o suprafata inchiriabila de 19.000 mp, va fi livrata in prima jumatate a anului viitor si se afla in stadiu avansat de constructie. Proiectul va fi finalizat in intregime pana in 2016.
The Office va include o zona de servicii si de retail, in care isi vor desfasura activitatea diversi operatori ce vor acoperi o arie foarte larga, de la farmacie la banci sau chiar gradinita.
Dezvoltatorii spun ca poarta discutii avansate cu o serie de potentiali chiriasi, unele fiind deja in stadii avansate de negociere. Interesul manifestat provine atat din partea companiilor multinationale, cu precadere din sectorul IT/C sau firmelor de engineering deja prezente in Cluj-Napoca, cat si din sfera operatorilor de servicii.
New Europe Property Investments (NEPI) este un fond de investitii avand ca si scop achizitia si/sau dezvoltarea de cladiri de birouri, centre comerciale si proprietati industriale, in principal in Romania, unde grupul este activ inca de la infiintarea sa, in 2007.
Ovidiu Sandor este un antreprenor din Timisoara, cunoscut la nivel national in special pentru dezvoltarea proiectului City Business Centre Timisoara, cel mai mare complex de birouri de clasa A din afara Bucurestiului.
Ansamblul este situat in zona centrala a orasului si, odata finalizat, va include 5 corpuri cu o suprafata de 43.000 mp inchiriabili. In prezent, sunt date in folosinta cladirile A, B, C si D, cu o suprafata totala de 34.000 mp inchiriabili, urmand ca lucrarile de constructie la ultima unitate sa inceapa in acest an.
Lansata in anul 1990 in Marea Britanie, BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method) este cea mai relevanta certificare la nivel global in ceea ce priveste cladirile verzi.
BREEAM In-Use este o schema de certificare a sustenabilitatii cladirilor existente si analizeaza elemente precum: managementul de zi cu zi al cladirii, transportul, materialele de constructii, confortul interior, apa, deseuri, energie, poluare si ecologie. (sursa: dailybusiness.ro)