Este vorba despre un fond de investiţii din Polonia - Quercus TFI, care a optat pentru înregistrare directă, fără împuternicit sau reprezentant fiscal, potrivit unui comunicat de presă.

 

Potrivit BVB, înregistrarea directă a avut loc la Administraţia Financiară din Sectorul 2, iar certificatul de înregistrare a fost eliberat la data de 11 februarie 2015. Astfel, investitorii nerezidenţi pot utiliza un proces testat în vederea înregistrării fiscale iniţiale sau pot opta pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale direct în România, în cazul în care sunt deja înregistraţi fiscal.

 

”Suntem bucuroşi să vedem că schimbările legislative din România sunt prietenoase cu investitorii. Deşi mai sunt necesare modificări la nivel legislativ, piaţa de capital românească s-a înscris pe o traiectorie favorabilă şi oferă oportunităţi atractive de investiţii', a declarat Marek Buczak, Head of Foreign Markets, Quercus TFI”.

 

Conformitatea fiscală a investitorilor este parte a proiectului celor 8 Bariere care împiedică crearea unei pieţe de capital moderne în România. Introducerea posibilităţii de înregistrare fiscală directă şi simplificarea formalităţilor necesare, precum şi reducerea timpului de înregistrare au reprezentat priorităţile BVB, cu impact în atragerea investitorilor pe piaţa de capital din România, potrivit Agerpres.

 

Codul de procedură fiscală a fost modificat în 23 iunie 2014 prin Ordonanţa de urgenţă nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale. Potrivit prevederilor legale în vigoare, contribuabilii contribuabililor care au rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene se înregistrează fiscal prin depunerea formularului 010 sau 030, la organul fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale, conform art. 36 alin (1) din Codul de procedură fiscală.

 

BVB a elaborat un ghid pentru investitorii nerezidenţi, care include clarificări privind paşii de urmat în cazul în care aceştia vor să se înregistreze fiscal direct în România pentru declararea câştigului din transferul titlurilor de valoare. (sursa: capital.ro)