"Am avut actionari straini care au constientizat ca nu sunt sanse sa-si recupereze investitia. Am reusit intr-un an sa vindem si sa inchiriem 80 de apartamente. Mergand pe aceasta strategie de vanzari, inchirieri si promotii, estimam ca suma recuperata va fi de 17,2 milioane de euro. Expunerea noastra este de 22 milioane de euro", a declarat Mircea Cotiga, director recuperare si prevenirea fraudelor bancare UniCredit Tiriac Bank, citat de Mediafax.
Ansamblul finalizat in 2010, dupa o investitie de 50 milioane de euro realizata de firma Alia Inmobiliaria, este incadrat in categoria de lux si cuprinde 124 de apartamente, dintre care la data intrarii in insolventa erau vandute 40.
"Mai sunt de vanzare 20 de apartamente. Pretul mediu de vanzare este de 2.000 de euro/mp, astfel ca cel mai ieftin apartament costa 100.000 de euro, iar cel mai scump, pentru care am batut deja palma, este un milion de euro, un duplex la ultimul etaj", a adaugat Cotiga.
La finalizarea constructiei, locuintele in complex erau vandute cu 3.500-4.000 euro/mp.
Printre cumparatorii din complex se numara guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu, care a achizitionat o locuinta anul trecut, imprumutand 700.000 de lei de la banca finantatoare.
Referindu-se la piata rezidentiala, Cotiga a precizat ca nu trebuie sa fie pus semnul egal intre proiecte de locuinte si dezastru.
"Cerere de locuinte exista, iar proiectele de calitate, in locatii bune, vand in continuare", a mai spus Cotiga. (sursa: wall-street.ro)