Compania pune rezultatele negative pe seama condiţiilor meteo extreme din primele patru luni ale anului trecut şi pe scăderea pieţei cu 0,2% faţă de 2011, conform Institutului Naţional de Statistică. În ciuda diminuării cifrei de afaceri şi a volumelor de vânzări, Carpatcement a obţinut o creştere de 12,5% a profitului faţă de anul anterior, în principal datorită măsurilor de restructurare a costurilor şi a creşterii veniturilor prin mixul de produse, prin integrarea pe verticală şi prin raportul calitate-preţ echilibrat. Profitul înregistrat de companie în 2012 este de 36 milioane euro faţă de 32 milioane euro, cât era în 2011. La nivel de grup, HeidelbergCement a înregistrat o creştere de până la 2% a profitului, ajungând la o valoare de 545 milioane de euro. La nivel de vânzări, HeidelbergCement a obținut o creștere de doar 1,4% din cauza cererii slabe din Europa, la care a contribuit însă creșterea volumelor în America de Carpatcement are trei fabrici de ciment în România la Fieni, Deva şi Bicaz, cu o capacitate totală de producţie de 6,05 milioane de tone. Carpatcement împarte piaţa cu Holcim şi Lafarge. (sursa: capital.ro)