Vastint România, divizia imobiliară a grupului suedez Inter IKEA care construieşte proiectul imobiliar Timpuri Noi Square, unul dintre cele mai mari din zona centrală a Bucureştiului, va fi şi primul chiriaş al complexului. În prezent, Vastint îşi are sediul în clădirea Opera Center de la Eroilor, dezvoltată de cei de la Portland Trust.
„Primele trei clădiri au împreună 50.000 mp de spaţii de birouri şi comerciale variate ce includ printre altele restaurante, cafenele, snack bars şi zone verzi întinse. Structura primelor două clădiri a fost deja finalizată, iar lucrările de construcţii avansează cu faţadele etajelor inferioare şi la interior, punerea în funcţiune fiind planificată pentru începutul lui 2017. Chiar echipa noastră va fi printre primii chiriaşi“, a spus Antoniu Panait, managing director al Vastint România.
Ansamblul va avea în total 100.000 de metri pătraţi închiriabili şi va cuprinde atât spaţii pentru birouri, cât şi o zonă de retail şi una rezidenţială. În prezent, au fost începute lucrările de construcţii pentru o suprafaţă de 33.000 de metri pătraţi, adică primele două din cele trei clădiri care vor alcătui întregul proiect în final. Investiţia pentru această etapă de dezvoltare este de circa 50 de milioane de euro, sumă în care intră şi costurile cu terenul, potrivit estimărilor ZF. Fiecare dintre cele două clădiri va avea câte zece etaje, spaţiul fiind potrivit pentru peste 3.000 de angajaţi.
Tot din complexul Timpuri Noi Square, amplasat de-a lungul Splaiului Unirii, la intersecţia cu strada Nerva Traian, vor face parte şi 50.000 de metri pătraţi de spaţii rezidenţiale. (sursa: zf.ro)