Centrul comercial are o suprafață de 30.000 metri pătrați, incluzând aproximativ 100 de spații comerciale, o zonă de 15.000 de metri pătrați de spații verzi și 1.200 de locuri de parcare.
Veranda Mall este dezvoltat prin relocarea fabricii de mase plastic și produse chimice Prodplast, de lângă piața Obor pe platforma industrial Faur. Investițiile în mallul Veranda au fost asigurate în proporție de 60% de acționari, aproximativ 28,5 milioane euro credit bancar de la Raiffeisen Bank.
SIF Moldova a anunțat că a contribuit cu 65 milioane lei la realizarea centrului comercial.
Principalele ancore ale mallului este hipermarketul Carrefour și retailerul de fashion H&M, cu magazine de 2.200 metri pătrați.
Carrefour Veranda, cu o suprafață de vânzare de 7.500 metri pătrați și 330 de angajați, este al 12-lea hipermarket Carrefour din București și al 31-lea din țară. Magazinul vine cu un serviciu nou de livrare gratuită a cumpărăturilor pentru vârstnicii de peste 60 de ani, care locuiesc într-un perimetru de până la 1 km față de magazin.
Una din noutățile aduse de mallul Veranda este brandul de fashion francez Tati, care deschide astfel primul magazin în România.
Zona de fashion mai cuprinde mărci precum C&A, LC Waikiki, CCC, Deichma, Salamander, Jolidon și Adesgo. Acestora li sea daugă magazine precum Sephora, Gerovital, DM, Yves Rocher, Pepco, Optiblu, B&B, Kitchen Shop, Maxi Toys, Noriel, Diverta, Catena, Sensiblu, Inmedio.
Zona de restaurante cuprinde branduri precum KFC, Oro Toro, Mesopotamia, aslad Box, McDonalds sau Starbucks.
Potrivit lui Andrei Pogonaru, dezvoltatorul centrului comercial, mallul va avea și cinematograf și patinoar.
Prodplast Imobiliare a investit până acum 780.000 euro în infrastructura din zonă dintr-un total de două milioane de euro anunțate, în lărgirea străzii Ziduri Moși, cu câte o bandă pe fiecare sens, și modernizarea stației de tramvai 36. (sursa: profit.ro)