„Pentru 2016 estimăm un avans de aproximativ 25% al afacerilor, având în vedere contractele semnate deja cu clienţi noi, dar şi creşterea unora dintre proiectele existente. România rămâne, în continuare, o piaţă atrăgătoare pentru externalizarea serviciilor, aşa că nu vă aşteptaţi ca industria IT să urmeze un trend descendent anul acesta“, a declarat Voicu Oprean, CEO AROBS Transilvania Software.

 

Anul trecut, grupul de firme AROBS a înregistrat o cifră de afaceri totală de 20 de milioane de euro, mai mult cu aproape 30% faţă de anul anterior, datorită creşterii numărului de proiecte pentru partenerii străini, mai ales pentru industriile auto şi farmaceutică, dar şi extinderii portofoliului de clienţi, care folosesc soluţia TrackGPS, de monitorizare a flotelor auto.

 

Compania AROBS Transilvania Software a fost înfiinţată în anul 1998 şi este controlată de antreprenorul clujean Voicu Oprean. Compania a avut în 2014 o cifră de afaceri de aproximativ 51,9 mil. lei (11,7 mil. euro) şi un număr mediu de 319 angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor Publice. (sursa: mediafax.ro)