Astfel, proiectul de birouri Vox Technology Park a închiriat 1.600 de metri pătrați către mai multe companii din domeniile IT, tehnologie și servicii, toate contractele fiind semnate în 2019.
”Pe măsură ce piața de birouri din Timișoara s-a dezvoltat și stocul de spații moderne a crescut semnificativ, tot mai multe companii de dimensiuni mici și medii descoperă avantajele derulării activității într-un proiect de birouri modern, care dispune de multiple facilități și care oferă posibilitatea de a lucra într-un spațiu unde sunt și alte companii din același sector economic, încurajând astfel inovația și dezvoltarea angajaților”, afirmă Vlad Vela, directorul general al Vox Property Group, dezvoltatorul proiectului de birouri Vox Technology Park.
Relocarea într-o clădire de birouri modernă reprezintă și o modalitate de retenție a personalului, în contextul în care somajul în Timișoara este de sub 1%. Astfel, bonurile de masă reprezintă cea mai simplă variantă de extra-avantaj oferit angajaților, abonamentele medicale, cele la săli de fitness, programul flexibil de lucru sau diferitele facilități de la locul de muncă reprezentând alte opțiuni pentru păstrarea angajaților.
”Relocarea într-o clădire de birouri modernă reprezintă o decizie cu costuri reduse, în urma căreia angajații vor fi mai fericiți la locul de muncă. Costul adițional de chirie între un spațiu clasa B și unul de clasa A este de aproximativ 3 euro pe metru pătrat, ceea ce înseamnă aproximativ 150 de lei pe lună pentru un angajat, mai puțin de o creștere cu 5% a unui salariu mediu din Timișoara”, mai afirmă Vlad Vela.
Vox Technology Park are o suprafață închiriabilă de 26.600 de metri pătrați și a fost finalizat în urma unei investiții de 30 de milioane de euro. Proiectul oferă facilități unice, precum posibilitatea identificării biometrice printr-o aplicație care generează o cheie de acces de tip QR code în urma recunoașterii faciale sau a amprentei, dar și avantaje competitive pentru angajați, ca spații și dușuri pentru bicicliști, food court și sală de fitness, spații comerciale și de servicii. Proiectul a obținut recent și certificarea verde finală BREEAM cu ratingul Excellent și un punctaj total de 86,7%, cel mai mare obținut de către un proiect imobiliar din România.
Vox Property Group a demarat la finalul anului trecut și construcția proiectului rezidențial Vox Vertical Village, amplasat în imediata apropiere a proiectului de birouri. Vox Vertical Village reprezintă primul concept de ”oraș pe verticală” dezvoltat pe plan local, urmând a fi livrat pe piață la finalul anului 2019 în urma unei investiții de 14 milioane de euro. Peste 1.000 de arbori și arbuști vor fi amplasați atât pe terasele private cât și în spațiul comun interior.
Proiectul va pune la dispoziția viitorilor locatari o serie întreagă de facilități, printre care un atrium generos, o piscină exterioară, o zonă de recepție, cinema și o sală de fitness complet echipată. Antreprenorul general al proiectului este PORR Construct, una dintre cele mai mari companii de construcții active în România. (Sursa: Vox Techonology Park )