Costurile medii pentru amenajarea spațiilor de birouri în România au crescut cu 10-15% față de anul anterior, în principal din cauza majorării costurilor cu forța de muncă, arată un raport realizat de compania de servicii imobiliare iO Partners. Cu toate acestea, arată analiza, România continuă să fie una dintre cele mai accesibile țări din Uniunea Europeană din acest punct de vedere, cu prețuri semnificativ mai mici decât în Polonia, Cehia sau țările occidentale. Raportul, care se bazează pe date colectate din peste 40 de proiecte derulate de iO Partners, reflectă evoluțiile recente ale pieței și noile provocări pentru companiile care își amenajează spațiile de birouri.
Compania britanică de servicii software Endava și-a reînnoit contractul de închiriere pentru încă cinci ani în clădirea United Business Center, parte din dezvoltarea Iulius Mall Cluj. Tranzacția intermediată de compania de consultanță imobiliară Colliers vizează un spațiu de birouri de 4.300 de metri pătrați și permite consolidarea echipei locale, precum și continuarea expansiunii companiei în Cluj-Napoca.
Activitatea de tranzacționare din piața de birouri a încetinit în al treilea trimestru al acestui an, fiind similară cu cea înregistrată în perioada 2021-2022. Cererea totală de spații de birouri moderne închiriate în București a scăzut cu 25% față de aceeași perioadă din 2023, până la 236.000 de metri pătrați, iar cererea pentru noi contracte de închiriere a fost de 82.000 de metri pătrați, în scădere cu 11% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Colliers.
Compania de consultanță imobiliară Griffes, deținută de Andreea Păun, a înregistrat în primele trei trimestre ale anului 2024 tranzacții însumând peste 70.000 mp de spații de birouri, distribuite 80% în București și 20% în orașele regionale, majoritatea în Cluj-Napoca.
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, a vândut proprietăți închiriate pe termen lung, parte din portofoliul său de proiecte comerciale, în valoare de 52,4 milioane de euro în ultimele 18 luni. Suprafața totală a acestor proprietăți este de 20.851 mp GLA (suprafață brută închiriabilă), iar tranzacțiile au înregistrat un randament mediu de 6,64%.
Global Vision, lider în sectorul imobiliar și energetic din Europa Centrală și de Est, anunță dezvoltarea noii sale platforme ESG, bazată pe inteligență artificială. Platforma, concepută pentru a spori sustenabilitatea, eficiența operațională și guvernanța responsabilă în întregul său portofoliu imobiliar și din domeniul energiei, a fost anunțată oficial în cadrul unui eveniment de afaceri major din Statele Unite ale Americii (New York), care a evidențiat tehnologiile emergente care modelează viitorul dezvoltării imobiliare.
În primele nouă luni ale anului 2024, suprafața de birouri tranzacționată în Cluj-Napoca a crescut cu 153% față de întreaga suprafață închiriată în 2023. Până la sfârșitul anului, se estimează că volumul total al închirierilor va fi de trei ori mai mare comparativ cu anul precedent, conform unei analize realizate de Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate.
Acționarii One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, au aprobat mai multe hotărâri cheie în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 10 octombrie 2024. Printre acestea se numără aprobarea situațiilor financiare auditate pentru primele șase luni ale anului 2024, plata primei tranșe a dividendelor pentru 2024, consolidarea acțiunilor companiei, un nou program de răscumpărare a acțiunilor și ratificarea diferitelor facilități de credit pentru dezvoltările în curs. Cvorumul pentru ambele adunări a fost de peste 79%.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.