Eaton Electric Romania, filiala locala a Eaton Corporation, unul dintre cei mai importanti producatori mondiali de echipamente electrice de joasa tensiune si de solutii de automatizare, si-a reinnoit contractul de inchiriere in cladirea BBTP, unde ocupa in prezent 1.000 mp, intr-o tranzactie consiliata de The Advisers/Knight Frank.

 

O alta companie cu renume international, Nokia Solutions & Networks Romania (NSN), a decis sa ramana in cladirea de birouri din Soseaua Bucuresti-Ploiesti, unde ocupa un spatiu de cca. 400 mp, in tranzactia realizata de consultantii The Advisers/Knight Frank care au fost responsabili de procesul de extindere si renegociere a contractului.

 

Situat in zona Baneasa, in proximitatea aeroportului Henri Coanda, parcul de afaceri Baneasa Business & Technology Park, cu o suprafata totala de 28.614 mp si un grad de ocupare de 97%,  a fost dezvoltat de compania imobiliara BB&TP SA. La scurt timp dupa livrarea sa pe piata, in 2008, imobilul a devenit una dintre cele mai cautate locatii pentru sediile centrale ale companiilor multinationale si locale aflate in expansiune pe piata romaneasca.

 

The Advisers, birou asociat Knight Frank in Romania, ofera servicii integrate de consultanta in tranzactii imobiliare atat la nivel strategic, cat si comercial, precum si studii si evaluari. Compania, fondata in anul 2009, este lider de piata in ultimii 5 ani pe segmentul inchirierilor spatiilor de birouri. Printre premiile cu care a fost distinsa compania se numara Office Agency of the Year -  CiJ Awards 2013 & 2014, Office Agency of the Year - EuropaProperty SEE Awards 2012 & 2013 si CIJ Best Real Estate Agency of the Year in 2009-2012.

 

Fondata in 1896 la Londra, Knight Frank LLP este cea mai mare retea globala detinuta privat in domeniul imobiliar si ofera consultanta, servicii tranzactionale si de administrare imobiliara. Cu sedii principale la Londra si New York, compania este prezenta in 48 de tari prin intermediul a peste 330 de birouri locale. (sursa: The Advisers/Knight Frank)