Bristol Myers Squibb este un chiriaș cheie al clădirii de birouri Europe House încă din anul 2011, ocupând o suprafață totală de 1.200 mp. Situată în Piața Victoriei, în punctul de întâlnire a 7 bulevarde și șosele majore și beneficiind de stații de metrou și de autobuz chiar în fața clădirii, Europe House este considerat proiectul de birouri cu cel mai bun acces la mijloacele de transport în comun din București.
„Unicitatea acestei locații și grija pentru clienți de care CA Immo a dat dovada au fost vitale în decizia noastră de a rămâne în Europe House. Parteneriatul dintre Bristol Myers Squibb si CA Immo este unul bazat pe respect reciproc si profesionalism. Chiar dacă 2020 a fost un an de tranziție la mediul de lucru virtual, spațiul de birouri rămâne o componentă esențială a culturii companiei noastre”, a declarat Cătălin Radu, General Manager, Bristol Myers Squibb România.
Tranzacția de prelungire a contractului de închiriere a fost intermediată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, care a consiliat Bristol Myers Squibb.
Europe House totalizează aproximativ 16.400 mp de birouri, dispuși pe 11 niveluri, fiind amplasată vizibil, pe Bulevardul Lascăr Catargiu. Clădirea a fost livrată în anul 2001 și achiziționată în 2003 de Europolis, care a devenit parte a CA Immo în 2011.
„Europe House este un reper atemporal pentru București. Ne mândrim că nu a avut deloc spații vacante în ultimul deceniu, precum și cu faptul că o mare parte dintre chiriași sunt alături de noi încă de la livrarea clădirii și ne spun că Europe House este mediul ideal de lucru pentru echipelor lor. Însă această apreciere aduce cu sine și cu o mare responsabilitate: aceea de a face în permanență toate eforturile necesare pentru a crește calitatea spațiilor și a serviciilor noastre”, a afirmat Marian Roman, Managing Director al CA Immo Real Estate Management România.
Europe House beneficiază de numeroase magazine și restaurante, hoteluri, biblioteci și muzee aflate la o distanță de doar 10 minute de mers pe jos. Certificat LEED Gold, proiectul de birouri Europe House găzduiește companii importante precum: Orange, Metropolitan Life, Arnia Software, CA Immo și BSS.