"Piața noastră este marcată de transformări profunde, paradigma muncii schimbându-se complet în contextul adopției accentuate a muncii hibrid. Mihaela Petrescu are experiență atât în amenajările office, cât și în zona de consultanță de real estate, iar misiunea asumată de echipa noastră este să activeze dialogul cu principalii jucători de pe piață și să accelerăm implementarea soluțiilor de înaltă calitate care ne diferențiază de competitori, aducând în același timp plusvaloare clienților noștri", spune Horațiu Didea, Managing Partner Workspace Studio.
Noua paradigmă a birourilor: abordare 360 grade centrată pe utilizator
Studiile arată că munca hibrid este preferată de aproape 75% dintre românii care își defășurau activitatea în birouri anterior pandemiei, astfel că organizațiile locale adoptă un sistem de muncă hibrid pentru procente ce variază între 20% și 100% dintre angajați. În acest context, amenajările și reamenajările de birouri vizează adaptarea spațiului companiei la acest sistem, punând accent pe zonele de socializare, colaborare și schimb de idei, precum și pe soluțiile de conectare între colegii care lucrează din birou și cei care lucrează remote.
Astfel, ponderea zonelor comune din proiectele Workspace Studio - zone de socializare și muncă în echipă – a urcat la aproape 50% din valoarea proiectului, față de 20-25% cât reprezentau pre-pandemie. Acestea sunt spații cu design relaxat, intime, adaptate mult mai precis unor activități specifice, dar și flexibile și integrate natural cu zonele de muncă individuală. Majoritatea sălilor de conferință si birourile individuale au dispărut, ele fiind înlocuite de cabine acustice, care acomodează până la 4-6 persoane, zone dedicate pentru munca individuală sau cele multifuncționale de lucru în echipă, mentorat, sau prezentări.
Nevoia ocazională pentru săli de conferință de mari dimensiuni, amfiteatre sau săli dedicate prezentărilor este adresată de proiectele de amenajare demarate de proprietarii de birouri de top, companiile din clădire având acces la cerere la aceste zone.
Încă de anul trecut există o tendință de reorganizare a spațiului de lucru, care acum se conturează din ce în ce mai vizibil și concret în actualele amenajări, fie ele spații noi sau reamenajări. Zonele de open space se transformă din ce în ce mai mult în zone de tip informal, astfel că mobilierul tradițional este parțial înlocuit și/sau dublat de mobilier dedicat lucrului interactiv.
"Conceptul hibrid preferat în acest moment impune o reorganizare a spațiului de lucru pentru a acomoda un mediu sigur de interacțiune, integrarea tehnologiilor care să permită cu ușurintă utilizarea sistemelor de conferința precum si locuri de socializare și co-working – precum birouri electrice, phone booths, panouri acustice sau pereți peisageri. Designul biroului și al clădirii au o importanță majoră și sunt analizate în detaliu pentru a asigura o calitate superioară a mediului de lucru. Acest trend este la fel de important atât pentru chiriaș, cât și pentru proprietar, căci în final are ca scop principal creșterea productivității", declară Mihaela Petrescu, Business Development Director Workspace Studio.
Bugetul amenajării per post de lucru a crescut cu 30 % față de perioada pre-pandemie
Concomitent cu schimbarea abordării la nivel de piață, companiile investesc în amenajarea sau reamenajarea spațiilor de lucru pentru a atrage angajații înapoi la birou.
90% dintre proiectele de amenajare sau reamenajare realizate de Workspace Studio în 2021 au fost proiecte de dimensiuni mici și medii, adaptate pentru echipe de 50-200 persoane. Acestea s-au remarcat prin design centrat pe utilizator, ergonomie și o calitate superioară a soluțiilor de mobilier integrate, care asigură un confort sporit angajaților. Cele mai multe proiecte au fost pentru spații cu suprafețe între 300 și 1000 de mp, bugetul total alocat per proiect fiind între 100.000 și 500.000 euro.
Designul în ansamblu susține distanțarea, de care la nivel psihologic au nevoie majoritatea celor care revin la birou după aproape 2 ani de lucru remote, dar permite în același timp conectarea și colaborarea, acestea reprezentând principalele motive pentru care se dorește revenirea la birou.
Bugetul mediu alocat per angajat în proiectele desfășurate de Workspace Studio a crescut față de 2019, anul dinainte de pandemie. Astfel, organizațiile investesc în medie peste 2500 euro/post de lucru.