Costul mediu pentru amenajarea unui spațiu de birouri în România variază între 850 și 950 EUR/mp, incluzând mobilierul, dar poate atinge între 650 și 1500 EUR/mp pentru un proiect complet. Costurile de construcție și MEP (mecanică, electrică și sanitară) reprezintă 50-55% din costul total, în vreme ce mobilierul și decorațiunile ajung la o medie de 30 – 35% din costuri, iar restul de 10% reprezintă costuri profesionale.
Cerințe în trend: sustenabilitatea, ergonomia și avansul tehnologic
Pe lângă creșterea costurilor, raportul evidențiază și o cerere tot mai mare pentru birouri care respectă criteriile de sustenabilitate și ESG, pentru cele care sunt ergonomice, cât și pentru cele suficient de avansate din punct de vedere tehnologic pentru a susține eficient munca hibridă. (software/ hardware pentru managementul spațiului și ocupării, heat maps).
Aceste preferințe reflectă o schimbare profundă în modul în care companiile privesc spațiile de lucru, cu un accent vizibil pe bunăstarea angajaților și pe reducerea impactului asupra mediului. O dată cu evoluția sectorului imobiliar, cerințele clienților devin tot mai sofisticate și mai orientate către tehnologie – un trend care se va menține cel mai probabil pe termen lung.
„Pentru a face față costurilor și cerințelor tot mai avansate în materie de design al spațiului, companiile au nevoie de consultanță personalizată și expertiză în realizarea obiectivelor de lucru, organizaționale și ESG. Tocmai de aceea, la iO Partners am gândit o abordare holistică și centrată pe optimizarea costurilor, care include toate etapele ciclului de viață al proiectului, de la înțelegerea obiectivelor de sustenabilitate și financiare ale clienților, până la selecția clădirilor, designul detaliat și execuția propriu-zisă. Ne asigurăm că fiecare pas, de la evaluarea costurilor de construcție și fit-out până la gestionarea logistică și predarea finală, este optimizat pentru a livra soluții la standarde înalte în bugetul agreat”, arată Marius Mureșan, Head of Project and Development Services, iO Partners.
În ciuda incertitudinii economice și a deficitului de forță de muncă, care vor persista, analiza iO Partners anticipează o stabilizare a inflației și chiar o posibilă ușoară scădere a prețurilor în viitorul apropiat. Totuși, presiunea pe costuri va continua, alimentată de noi cerințe legislative și de birocrația asociată cu respectarea normelor ESG. iO Partners subliniază că, în ciuda acestor provocări, calitatea și sustenabilitatea vor rămâne priorități pentru companii.