Majorarea capitalului a fost realizată de asociatul GLL Pan European Holdings prin compensarea unei creanțe în sumă de 8,658 milioane de euro. Creanța rezultă dintr-un contract de împrumut încheiat între Victoria Office Center și GLL Pan European Holdings. În urma operațiunii, capitalul social al firmei va fi de 38,9 milioane de lei, 99,99% deținut de GLL Pan European Holdings, potrivit unei hotărâri a acționarilor din una decembrie.

 

 Compania germană de administrare a activelor imobiliare GLL, proprietarul clădirii de birouri Charles de Gaulle Plaza din București, a revenit anul trecut pe piața românească după aproape 10 ani, prin două achiziții cu o valoare totală de circa 120 de milioane de euro - Floreasca Park și Victoria Center.

 

Victoria Center, de pe Calea Victoriei, reprezintă o investiție de circa 20 de milioane de euro, clădirea de 8.256 metri pătrați închiriabili fiind construită în 2009. Printre chiriașii imobilului se numără Aon, Citigroup, AIG, JLL, Starbuks.

 

Bluehouse deține și clădirea de birouri Olympia Tower, amplasată în Piața Muncii din București, spațiul fostului magazin Eva de pe Bulevardul Magheru, închiriat de Mega Image, precum și Astoria Center.

 

GLL este deținut în proporție de 19% de grupul de asigurări Generali și administrează active de peste 5 miliarde de euro la nivel internațional. Pe piața românească, activitatea fondului a fost destul de limitată după anul 2006, când a preluat clădirea Charlles de Gaulle Plaza. (sursa: profit.ro)