Conform lui Galatanu, cele mai multe spatii de birouri livrate in acest an vor fi in Cluj-Napoca si Iasi, cate 36.000. La sfarsitul anului 2014, stocul modern de spatii de birouri din cele patru orase era de 493.000 de metri patrati, in crestere cu 10% fata de 2013. Livrarile de spatii noi au insumat, in 2014, 43.000 de metri patrati, dintre care 83% fiind finalizati in Cluj-Napoca.

 

"In 2014, cererea de spatii de birouri a fost de 55.000 de metri patrati, dublu fata de 2013. In primul trimestru al anului 2015 am avut o cerere 25.000 de metri patrati. Nivelul livrarilor va fi dublu fata de anul trecut. Toate aceste cifre ne demonstreaza ca piata de birouri din orasele regionale va performa mult mai bine fata de anul trecut, care a fost cel mai bun", a spus Galatanu.

 

Gradul de neocupare al spatiilor de birouri moderne s-au situat intre 5% (Timisoara) si 10% (Brasov), in timp ce Cluj-Napoca si Iasi aveau 7% dintre spatii neocupate. "Problema cea mai mare a acestor orase este lipsa fortei de munca, deoarece in Timisoara sub 2% din populatie nu are un loc de munca, iar in Cluj-Napoca sub 3%. Companiile se repozitioneaza astfel catre Galati si Craiova pentru a gasi forta de munca", a precizat Madalina Cojocaru, head of office department DTZ Echinox.

 

Potrivit studiului realizat de catre DTZ Echinox, cea mai mare piata de birouri din afara Capitalei este Cluj-Napoca, unde se afla 186.000 de metri patrati de spatii de birouri moderne. Municipiul Iasi se afla pe locul doi cu 124.500 de metri patrati, Timisoara pe trei cu 102.500 de metri patrati si Brasov pe patru cu 80.000 de metri patrati.

 

Nivelul chiriilor pentru spatiile de clasa A se incadreaza in intervalul 13-15 euro pe metru patrat in Cluj-Napoca si Iasi, intre 12 si 14 euro in Timisoara si intre 11 si 12 euro in Brasov. "In orasele regionale este mai greu sa obtii contracte pe trei ani, de obicei acestea se incheie pe o perioada de cinci-sapte ani, deci piata este mai stabila. Cladirile care sunt construite in prezent au contracte sigure de inchiriere", a explicat Monica Vasile, associate director transaction management la DTZ Echinox. (sursa: wall-street.ro)