PPF Real Estate deține pe plan local clădirile de birouri de clasă A din centrul Capitalei – Crystal Tower și Metropolis Center, cu o suprafață totală închiriabilă de 35.000 metri pătrați. În noul său rol, Mirela Ciovică va fi responsabilă atât cu gestionarea portofoliului existent de clienți, cât și cu dezvoltarea acestuia.

“Suntem încântați că Mirela se alătură echipei PPF Real Estate. Experiența ei solidă pe piața clădirilor de birouri, îmbinată cu puterea și experiența vastă a grupului nostru, vin să susțină planurile ambițioase pe care le avem in România”, a declarat Juraj Šaštinský, Investment Director, PPF Real Estate.

Anterior numirii în cadrul PPF Real Eatate, Mirela Ciovică a ocupat funcția de Regional Corporate Account Manager la Knight Frank, fiind responsabilă de proiecte de consultanță pe plan local și internațional.

“Sunt onorată să mă alătur PPF Real Estate, unul dintre cei mai importanți investitori real estate din Europa și SUA, și să pot contribui la planurile de dezvoltare ale companiei. In noul rol, prioritatea mea va viza gestionarea și extinderea portofoliului de clienți pentru cele două clădiri de birouri clasa A din inima Bucureștiului”, a adăugat Mirela Ciovica, Head of Leasing Romania, PPF Real Estate.

Situat în zona centrală de business din București, Crystal Tower este singura priprietate privată din capitală prevăzută cu heliport. Cu o superbă vedere panoramică a orașului, clădirea de birouri de clasă A are o suprafață închiriabilă de aproximativ 16.000 mp care în prezent găzduiește sediile unor multinaționale precum Reckit Benkiser, Editec sau Ceetrus.

Considerat o clădire de referință în București prin arhitectura unică și locația centrală, Metropolis Center are 19.000 mp destinați spațiilor de birouri și de retail. În prezent, găzduiește în principal chiriași multinaționali, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Parexel, DLA Piper, Boehringer Ingelheim, Queisser Pharma, Mega Image și alții.

Parte a Grupului PPF, PPF Real Estate a intrat în România în anul 2016, cu o primă investiție imobiliară pe piața de birouri clasa A, Metropolis Center, urmată în 2018 de achiziția Crystal Tower. PPF Real Estate oferă servicii complete pentru mai mult de 25 de proiecte la nivel global, iar valoarea activelor administrate depășește 2 miliarde de euro. Compania își desfășoară activitatea în Republica Cehă, Rusia, Olanda, Germania, Marea Britanie, România și SUA, fiind unul dintre cei mai mari investitori imobiliari ai acestor piețe.

Despre PPF Real Estate

În cadrul PPF Group, PPF Real Estate administrează active care depășesc 2 miliarde de euro pe piețele imobiliare din Europa, Rusia și SUA. Compania este prezentă în toate segmentele pieței imobiliare, de la achiziții și dezvoltări imobiliare, construcții, până la facility management și administrare a capitalului privat și a activelor imobiliare. Misiunea sa este de a crea valoare prin investiții strategice și extinderea portofoliului în sectorul imobiliar. În România, compania deține și administrează două clădiri de birouri clasa A+, ambele situate în centrul Bucureștiului – Crystal Tower și Metropolis Center, cu o suprafață totală închiriabilă de 35.000 mp.

Despre PPF Group

PPF Group investește în mai multe segmente de piață, inclusiv servicii financiare, telecomunicații, mass-media, biotehnologie, imobiliare și inginerie mecanică. Creșterea PPF Group se bazează pe dezvoltarea industriilor tradiționale și noi, pe construirea infrastructurii moderne, economia digitală și conectarea talentelor și capacităților cehe cu oportunitățile globale. PPF Group activează în Europa, America de Nord și Asia. Grupul operează în 25 de țări, deține active în valoare de 44 miliarde de euro și are 98.000 de angajați la nivel global (în 30 iunie 2020).