În București, companiile au închiriat 84% din volumul total de spații de birouri moderne tranzacționate în țară, în primul semestru. Pe locul doi în topul orașelor se află Cluj-Napoca, cu o pondere de 13% din totalul spațiilor închiriate și o suprafață totală de 28.770 mp, pe locul trei este Timișoara, cu 2%, iar restul de un procent este împărțit între Brașov, Sibiu și Galați.

“În București, cererea nouă de spații de birouri a depășit volumul prelungirilor de contracte. O surpriză a reprezentat-o cererea mare venită din partea unor unități de învățământ, care au închiriat sau pre-închiriat în total 25,9% din spații, pentru a le reamenaja în săli de clasă, cu facilități educaționale. Pe de altă parte, în celelalte orașe - Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, volumul de prelungiri de contracte a fost mai mare decât cererea nouă, urmărind valul de livrări de acum patru, cinci ani. Au fost însă și mari chiriași care au închiriat spații noi, precum Banca Transilvania, Deloitte, Medical Clinique, Medlife și Ixxus", declară Nicolae Ciobanu, Managing Partner - Head of Advisory la Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.
 
Închirierile din București

Cele mai multe companii care și-au ales birouri în București au provenit din sectorul de IT&C (29%), urmat la mică distanță de sectorul de învățământ privat. Cel mai mare contract semnat în primele luni din 2024 a fost închirierea spațiului de 10.000 mp, de către Genesis College, în Petrom City, pentru reconversia lor în spații de clasă și facilități educaționale. 

Cele mai solicitate locații au fost cele din zonele de nord, Floreasca – Barbu Văcărescu și în centru.

Cluj-Napoca, cel mai atractiv oraș din afara Capitalei

În total, de la începutul anului, în Cluj-Napoca s-au tranzacționat spații de birouri cu o suprafață de 28.770 mp, de cinci ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut (când s-au închiriat doar 5.422 mp). Saltul din 2024 se datorează în principal prelungirilor de contracte de închiriere. 

La foarte mare distanță ca volum, cu o suprafață totală de 4.898 mp închiriați în 2024, se află orașul Timișoara, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut (7650 mp).

“Gradul de neocupare al spațiilor de birouri a scăzut, atât în București, la 13,4% (de la 14,9% la începutul anului, cât și în Cluj-Napoca, la 11% (de la 13,8%), pe fondul lipsei livrărilor de spații noi. În perioada următoare, dezvoltatorii vor fi prudenți, urmând a demara proiecte mari doar pe măsura semnării unor contracte de pre-închiriere. În dezvoltare, există câteva proiecte de anvergură, bine localizate, cu utilizare mixtă, cu facilități de retail, luat masa, servicii de toate tipurile, inclusiv medicale și de educație, pe lângă spațiile de birouri“, Costin Nistor, Managing Director, la Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.