Cu o experiență vastă, Daniela Lazea este recunoscută ca una dintre vocile de referință în domeniul juridic. Pe parcursul ultimilor 15 ani, Daniela a coordonat practica de real estate la Biriș Goran și are o vastă experiență în fuziuni și achiziții. Ea a gestionat numeroase tranzacții de M&A, fie cu sau fară componenta de real estate. Daniela Lazea dispune de competențele necesare pentru a administra tranzacții complexe și de mare amploare, atât la nivel local, cât și internațional. Daniela Lazea aduce un plus de valoare în gestionarea tranzacțiilor imobiliare complexe, la nivel local, regional, dar și global.
În cadrul poziției de General Legal Counsel al Global Vision, Daniela Lazea va asista și va oferi soluții și strategii eficiente pentru tranzacții naționale sau internaționale.
„ Sunt încântată să mă alătur echipei Global Vision și să contribui la consolidarea și dezvoltarea strategică a grupului. Prin experiența mea juridică, voi sprijini toate proiectele ambițioase ale companiei, cu încrederea că acestea vor reprezenta o confirmare și continuare a viziunii strategice deja implementate de Global Vision. Cred în potențialul nostru de a crea soluții inovative care să redefinească standardele, atât la nivel local, cât și regional”, a declarat Daniela Lazea.
Prin activitatea sa, Daniela Lazea a gestionat în ultimii ani și un portofoliu considerabil de clienți din Israel, Italia și Regatul Unit, precum și din alte jurisdicții.
„Daniela este un profesionist cu o experiență solidă și diversificată în domeniile juridic, imobiliar, energie și tehnologie. Suntem convinși că expertiza sa va juca un rol important în implementarea strategiilor noastre de dezvoltare, contribuind la extinderea platformei de investiții și la valorificarea oportunităților în aceste sectoare esențiale”, declară Sorin Preda, CEO și fondator Global Vision.
Fondată de Sorin Preda în urmă cu două decenii, afacerea de familie, Global Vision, a devenit o un lider în sectorul imobiliar din România și Europa Centrală și de Est (CEE). Compania excelează în domeniul construcțiilor, dezvoltării și administrării activelor, având la bază propria sa platformă de investiții. Global Vision integrează soluții bazate pe inteligență artificială pentru a spori eficiența operațională și performanța de mediu în proiectele sale imobiliare și de energie verde. Compania pune accentul pe creșterea durabilă și își promovează misiunea de a crea comunități rezistente și ecologice, oferind în același timp valoare pe termen lung. Pentru mai multe informații, vizitați www.globalvision.ro.