Clădirea face parte din parcul de birouri IRIDE, situat în zona metroului Pipera, unul dintre principalii poli de birouri din București.
În această perioadă plină de incertitudini pe piața spațiilor de birouri din România și din întreaga lume, puternic afectată de pandemia de SARS-COV-2, grupul austriac Immofinanz reușește o dublă performanță prin această tranzacție.
În primul rând, este vorba de aducerea unui nou chiriaș în parcul de birouri, care a semnat pentru o suprafață de 11.000 mp, închiriind în întregime o clădire. În al doilea rând, specificul acestui nou contract de închiriere este din nou o premieră pe piața de birouri post-pandemie: Provita a semnat pentru o perioadă contractuală de 25 de ani, în condițiile în care chiar și închirierea pe 5-10 ani este privită cu suspiciune de companiile cărora le lipsește în acest moment predictibilitatea propriului business.
Este drept, marele avantaj al companiei medicale este propriul său obiect de activitate. Provita intenționează să deschidă astfel în parcul IRIDE un spital cu mai multe specialități medicale, fiind avantajat de poziționarea strategică a clădirii în noul Centru de Business al Bucureștiului, unde lucrează zeci de mii de angajați. Mai mult, odată cu dezvoltarea a numeroase proiecte rezidențiale în zonă, noua clinică Provita se adresează de asemenea locuitorilor acestui cartier al Bucureștiului.
Spitalul va fi operațional în aproximativ un an, având în vedere că destinația spațiului, de spital cu peste 100 de paturi, va necesita o serie de lucrări pentru adaptarea acestuia la cerințele fluxului medical.
„Pentru acest proiect de mare anvergură, am căutat în piață mai multe soluții imobiliare. Am găsit în IMMOFINANZ nu doar un proprietar de clădiri, ci un partener de afaceri, care să ne susțină pe termen lung”, declară Ovidiu Palea, fondatorul Grupului Provita. (Sursa: IMMOFINANZ)