Este cea de-a patra extindere și consolidare consecutivă din portofoliul Genesis Development, controlat de Liviu Tudor, după extinderile și prelungirile Hewlett Packard, Yokogawa și Infineon din Novo Park, care totalizează aproximativ 35.000 metri pătrați de birouri. Genesis Development deține parcurile West Gate și Novo Park, având astfel în portofoliu 150.000 metri pătrați de birouri clasa A.
Société Générale European Business Services (SG EBS) a fost înființată în 2011 și este un centru de servicii pentru grupul Société Générale. Compania oferă servicii profesionale în diverse domenii de activitate pentru entitățile grupului din întreaga lume: finanțe/contabilitate, achiziții, resurse umane și IT.
SG EBS deservește în prezent peste 20 de țări, în mare parte din Europa, pentru toate liniile de afaceri majore ale grupului Société Générale.
De la înființare, SG EBS a înregistrat o creștere rapidă, astfel încât la finalul anului 2015 a înregistrat un număr de 630 de angajați, având ca obiectiv să ajungă la 1.000 de angajați până în 2017.
"În 2016 se vor livra în piață peste 400.000 mp de birouri noi. (...) Este (...) o confirmare a faptului că România oferă contextul necesar pentru ca investitorii străini să își extindă activitatea”, a explicat Liviu Tudor, președintele și fondatorul Genesis Development.
Noul contract cu Société Générale European Business Services a intrat în vigoare la începutul anului 2016.
Printre companiile care au sediul în West Gate se numără și Dacia Renault, Siemens, Accenture, Panasonic, Alpha Bank, Carestream Health și Medicover.
West Gate, amplasat în cartierul Militari, în imediata apropiere a stației de metrou Preciziei, este compus din cinci clădiri de birouri, cu o suprafață totală închiriabilă de 75.000 de metri pătrați.
Genesis Development este o companie de dezvoltare imobiliară cu o experiență de peste 15 ani pe piața locală. Compania a dezvoltat parcurile de birouri West Gate și Novo Park, care totalizează circa 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A. Genesis Development este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus privat din România, West Gate Studios, care cuprinde 925 de garsoniere și apartamente destinate închirierii.
Investițiile realizate de Genesis Development în România se ridică la 300 de milioane de euro. (Sursa: profit.ro)